Cine suntem noi
Fondată în Timișoara în anul 2001, Class Consulting oferă o gamă completă de servicii profesionale, incluzând contabilitate, consultanță fiscală, outsourcing procese și raportări financiare.
Cu o echipă de experți, membrii ai CECCAR, CCF și/sau ACCA, vă asigurăm stabilitate, securitate și precizie într-un mediu de afaceri caracterizat de schimbări legislative constante. Înțelegem că fiecare afacere are particularitățile sale, așa că vă oferim asistență specializată adaptată specificului activității dvs. și în conformitate cu cerințele legale.
Beneficiile imediate ale parteneriatului cu Class Consulting includ raportări clare și corecte către management și autorități, precum și acces la asistență și consultanță de înaltă calitate.
Cu o experiență de peste două decenii, am dezvoltat o companie solidă, construită pe principii precum responsabilitate, corectitudine și confidențialitate. Abordăm cu respect și onestitate relațiile cu partenerii noștri, dezvoltând parteneriate pe termen lung.
Angajamentele ferme, promptitudinea și punctualitatea sunt valori care ne-au ghidat activitatea încă de la început și pe care le respectăm cu strictețe.